Dezvoltator din Iași, reținut după acuzații de vânzări duble
Dezvoltatorul imobiliar Ștefan Adrian Popescu jr. a fost reținut pentru 24 de ore, după audierile de marți la Serviciul de Investigații Criminale Iași. Polițiștii îl acuză că ar fi vândut de mai multe ori aceleași apartamente dintr-un bloc către persoane fizice și juridice.
Potrivit IPJ Iași, bărbatul are 33 de ani și va fi prezentat miercuri Tribunalului Iași, care va decide dacă emite mandat de arestare preventivă. El a fost audiat timp de câteva ore, după perchezițiile făcute în municipiul Iași.
Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Iași, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași, au pus marți în executare cinci mandate de percheziție domiciliară. Ancheta vizează un dosar penal pentru înșelăciune în formă continuată cu consecințe deosebit de grave, fals în declarații, delapidare și participație improprie la infracțiunea de înșelăciune în modalitatea determinării.
Din primele cercetări a rezultat că, în perioada 2023-2026, o parte din unitățile locative sau spațiile cu altă destinație ale unui imobil din Iași ar fi fost promise spre vânzare de cel puțin două ori către alte persoane fizice sau juridice. Prejudiciul din acest caz este estimat la aproximativ șapte milioane de euro.
Perchezițiile au avut loc la mai multe imobile din municipiul Iași, iar polițiștii au ridicat mai multe mijloace materiale de probă. Ștefan Adrian Popescu jr. a fost dus la audieri la sediul Serviciului de Investigații Criminale Iași.