Înălțarea Sfintei Cruci este sărbătorită pe 14 septembrie

Înălțarea Sfintei Cruci este sărbătorită în fiecare an pe 14 septembrie de Biserica Ortodoxă. Este cea mai veche și mai importantă dintre sărbătorile dedicate Sfintei Cruci și amintește patimile și moartea Mântuitorului pe Golgota.

Sărbătoarea are caracter de post, indiferent în ce zi a săptămânii cade. Rânduiala bisericească prevede dezlegare la untdelemn și vin.

În această zi, Biserica amintește două momente din istoria Sfintei Cruci. Primul este aflarea crucii pe care a fost răstignit Iisus Hristos și înălțarea ei solemnă în fața credincioșilor de către episcopul Macarie al Ierusalimului, la 14 septembrie 335.

Al doilea eveniment este recuperarea Sfintei Cruci de la perși, în anul 629, în vremea împăratului bizantin Heraclius. Crucea fusese luată din Ierusalim după cucerirea orașului, iar după aducerea ei înapoi Patriarhul Zaharia a înălțat-o din nou în fața credincioșilor, la 14 septembrie 630.

Potrivit tradiției creștine, Sfânta Cruce a fost aflată la porunca Sfintei Împărătese Elena, mama Sfântului Împărat Constantin cel Mare. Pe Golgota au fost găsite trei cruci, iar episcopul Macarie al Ierusalimului a folosit, potrivit tradiției bisericești, o încercare prin care a fost identificată Crucea Mântuitorului, în urma unei minuni.

După acest moment, Crucea a fost înălțată într-un loc de unde putea fi văzută de mulțimea credincioșilor. De aici vine și legătura zilei de 14 septembrie cu arătarea solemnă a Sfintei Cruci.

Sărbătoarea a apărut la Ierusalim și s-a răspândit apoi în întreaga Biserică de Răsărit.

În tradiția populară românească, 14 septembrie marchează sfârșitul verii și începutul toamnei. Ziua este cunoscută și ca Cârstovul Viilor sau Ziua Șarpelui.

Denumirea de Cârstovul Viilor apare mai ales în zonele deluroase și viticole. Ea este legată de apropierea culesului viilor și de începerea lucrărilor de toamnă.

„Ziua Șarpelui” vine din vechile credințe populare potrivit cărora, din această perioadă, șerpii și alte reptile se retrag în ascunzișuri subterane, unde rămân până în primăvară. În unele sate exista și credința că șerpii se strâng înainte de retragere și produc o „piatră nestemată”, căreia folclorul îi atribuia puteri vindecătoare.

Aceste credințe țin de tradiția și folclorul popular și nu fac parte din învățătura sau practica liturgică a Bisericii Ortodoxe.

De Ziua Crucii, oamenii strângeau și ultimele plante de leac, între care boz, micșunele, mătrăgună sau năvalnic. Le duceau la biserică, împreună cu flori și busuioc, și le așezau lângă cruce pentru a fi binecuvântate.

După slujbă, oamenii păstrau plantele în casă, de obicei lângă icoane. Busuiocul sfințit era pus în apa păsărilor, era folosit de fete la spălatul părului sau era așezat la streșinile caselor, iar oamenii credeau că astfel gospodăria este ferită de rele și de trăsnete.

În Bucovina și în alte regiuni ale țării, oamenii atârnau și cruci făcute din busuioc sfințit în ramurile pomilor care nu dăduseră rod, cu speranța că aceștia vor rodi în anul următor.

Sursa: Știri pe surse