Rheinmetall a plătit integral pentru Șantierul Naval Mangalia
Rheinmetall a achitat integral prețul pentru Șantierul Naval Mangalia, luni, 9 noiembrie, la o lună după adjudecarea licitației de vânzare. Tranzacția rămâne însă condiționată de obținerea tuturor avizelor necesare, inclusiv de la Consiliul Concurenței.
Compania a plătit diferența de 90% din preț, adică 124,2 milioane de euro, după ce în urmă cu o lună depusese garanția de participare de 10% din suma de pornire, de 138 de milioane de euro. Prețul final stabilit în urma licitației publice din 9 octombrie a fost de 138.034.320,47 euro, fără TVA.
CITR, lichidatorul judiciar al Șantierului Naval Mangalia, a transmis că suma a fost achitată integral și că părțile au semnat contractul de vânzare-cumpărare. „CITR confirmă o etapă decisivă pentru Șantierul Naval Mangalia: prețul de 138 de milioane de euro a fost achitat integral și s-a semnat contractul de vânzare-cumpărare”, a anunțat compania.
Potrivit CITR, aceasta este cea mai mare tranzacție realizată vreodată în România pentru o companie aflată în insolvență sau faliment. Reprezentanții lichidatorului au precizat că transferul efectiv al dreptului de proprietate va avea loc după îndeplinirea condițiilor prevăzute în procesul de vânzare.
Aceste condiții includ obținerea avizelor, autorizațiilor și aprobărilor cerute de lege pentru o tranzacție de această importanță. Persoane apropiate dosarului au declarat pentru News.ro că plata s-a făcut într-un cont escrow, adică într-un cont bancar special, blocat până la îndeplinirea condițiilor din contract.
Printre avizele necesare se numără cele de la Consiliul Concurenței, Mediu, Apele Române, ITM și ISCIR. CITR a transmis că această evoluție deschide calea către finalizarea transferului și către relansarea activității industriale pe platforma de la Mangalia.
Rheinmetall nu a comentat procedura aflată în desfășurare. La solicitarea News.ro, compania a transmis doar că nu face comentarii privind procedurile în curs.
CITR anunțase pe 9 octombrie că a vândut șantierul, în urma licitației, către Rheinmetall Real Estate România SRL. Rheinmetall și partenerii de la MSC urmăresc să dezvolte un șantier naval cu dublă utilizare, care să poată construi atât nave militare, cât și nave comerciale.