Securitatea a deschis dosarul „Socrate” pe numele lui Nichita Stănescu

VN VoiceNews 4 octombrie 2026 4 min. de citit
Securitatea a deschis dosarul „Socrate” pe numele lui Nichita Stănescu

Dosarul de urmărire informativă „Socrate”, întocmit de Securitate pe numele lui Nichita Stănescu, a fost deschis în noiembrie 1974. Documentele consultate în arhiva CNSAS arată că poetul a intrat în atenția ofițerilor pentru nemulțumiri față de politica partidului în literatură și pentru contactele cu străinătatea.

La 22 noiembrie 1974, UM 0800 București a întocmit nota privind începerea urmăririi informative. Actul îl identifica pe Nichita Stănescu prin domiciliul din Bulevardul Dimitrie Cantemir nr. 11 și prin calitatea de membru al PCR. Câteva zile mai târziu, la 28 noiembrie 1974, poetul era oficial „luat în lucru”, cu acordul structurilor de partid.

Motivarea invocată în documente vorbea despre „unele semnalări privind manifestări și nemulțumiri” ale poetului față de politica partidului în domeniul literaturii. Securitatea nota și suspiciunea că acesta încerca să intre în contact cu cetățeni străini pentru a-și facilita publicarea și afirmarea în Occident.

Dosarul, păstrat la CNSAS sub cota SRI 201603 și microfilmat la 29 mai 1976, merge mult dincolo de supravegherea politică. În filele lui apar descrieri despre alcool, sănătate, conflicte din lumea literară, bani și relațiile lui Nichita Stănescu cu scriitori din țară și din străinătate.

Securitatea îl prezintă pe poet drept „extrem de orgolios”, care nu accepta criticile și se considera „cel mai mare poet contemporan”. În aceeași notă apare și observația că nemulțumirile lui se vedeau mai ales când era în stare de ebrietate și era incitat de prietenii Fănuș Neagu și Gheorghe Tomozei.

La 4 iulie 1975, o legătură oficială de la Editura Albatros a relatat că îl întâlnise de mai multe ori și constatase „o stare de degradare fizică și morală accentuată”. Potrivit sursei, principala cauză era consumul de alcool. Nichita ar fi spus că nu poate renunța la băutură, că se amețește repede și că nu mai poate scrie nici două rânduri legate între ele.

În ianuarie 1976, nota de propunere pentru închiderea dosarului lega explicit boala de „viața dezorganizată”. Documentul spune că poetul a făcut un atac de cord și a fost internat mai mult timp în spital. După aceea, Securitatea consemnează că starea lui sufletească s-a îmbunătățit și că nemulțumirile din trecut nu au mai reapărut.

Un alt capitol al dosarului privește banii din Uniunea Scriitorilor. Într-o notă din 23 octombrie 1975, Securitatea a redat o discuție în care Sânziana Pop, membră a comitetului de fonduri, s-a plâns de modul în care erau împărțite resursele Fondului Literar. Ea a spus că Nichita lua lunar câte 5.000 de lei de la Fulga, dintre care jumătate ajutor de boală, deși mai avea și 4.500 de lei leafă de redactor-șef adjunct la România literară.

În aceeași discuție apar și Fănuș Neagu și Nicolae Breban. Sânziana Pop a spus că lui Fănuș Neagu i se crease „un adevărat fief personal” în Asociația de București a scriitorilor, iar despre Breban a afirmat că are peste 250.000 de lei datorie la fond. Securitatea a notat și că Nichita Stănescu și Fănuș Neagu erau luați prin DUI și a cerut ca informatorul să îi urmărească în continuare.

Dosarul urmărește și deplasarea în Suedia a unui grup de scriitori, printre care Nicolae Breban, Alexandru Ivasiuc, Gabriela Melinescu, Nichita Stănescu și Marin Preda. Potrivit notelor, Marin Preda și-a amânat plecarea cu cinci zile, spunând: „Monșer, nu vreau să fiu în ciorba asta.”

În aceeași perioadă, documentele consemnează și faptul că Nichita nu mai pleacă, după ce s-a îmbătat și și-a rupt mâna. Pe 26 octombrie 1975, Georg Radu Chirovici a spus la Contemporanul că lui Breban i s-a retras pașaportul, iar Grigore Arbore a întrebat de ce li s-a dat întâi voie să plece.

Dosarul conține și o notă din 9 noiembrie 1974, în care sursa Pascu Iuliu povestește o întâlnire cu Nichita în fața Uniunii Scriitorilor. Poetul ar fi spus că este împiedicat să publice și că, în noile condiții politice și sociale, își pierde personalitatea. El ar fi regretat și că nu a rămas în străinătate, precum Ilie Constantin sau Matei Călinescu.

În raportul de închidere din 15 ianuarie 1976, Securitatea a notat că Nichita Stănescu primise recent marele premiu Herder din partea academiei din Viena. Documentul spune că starea sa morală s-a îmbunătățit prin recunoașterea europeană și că, în urma materialelor obținute, urmărirea nu mai era justificată.

Sursa: Digi24