Nicușor Dan, la centenarul PNȚ: democrația este pusă în discuție
Președintele Nicușor Dan a spus sâmbătă, la evenimentul dedicat centenarului Partidului Național Țărănesc, că democrația și valorile europene trebuie apărate. El a avertizat că sprijinul pentru acest model de societate nu este unanim în România.
Șeful statului a vorbit despre principiile asociate PNȚ, printre care democrația și opoziția față de orice formă de dictatură. În discursul său, el a amintit și perioada represiunii comuniste, când mii de membri ai partidului au fost arestați, persecutați și deportați.
„Atașamentul față de valori s-a dovedit în perioada represiunii comuniste, când mii de membri ai partidului au fost arestați, prigoniți, deportați, dar și-au păstrat valorile, ceea ce înseamnă că nu a fost un simplu partid bazat pe interesele unei categorii sociale, ci a fost un partid de valori”, a afirmat Nicușor Dan.
Președintele a spus că, după căderea comunismului, România a avut nevoie de reconstrucție și de repere. Potrivit lui, valorile care au fost promovate atunci continuă să definească aspirațiile societății românești și orientarea euro-atlantică a țării.
Nicușor Dan a insistat asupra democrației și a spus că mulți oameni au crezut că aceasta va fi garantată pentru totdeauna după 1989. El a adăugat că realitatea arată altceva și că democrația este astăzi contestată.
„Vorbim puțin de valori. În primul rând, democrația și e important să o reafirmăm, pentru că mulți dintre noi am crezut că, odată obținută, o să o avem pentru totdeauna și vedem că azi este pusă în discuție. Mai mult decât atât, dacă întrebăm în sondaje de opinie românii, vedem că nu e atât de evident că toți cetățenii români își văd viitorul bazat pe o societate democratică”, a declarat președintele.
În fața participanților la eveniment, șeful statului a vorbit și despre valorile creștine promovate de PNȚ. El a legat aceste valori de manifestările de ură din societate și de nevoia de respect reciproc.
„Când vedem valurile de ură care străbat societatea noastră cu orice prilej, vedem cât de mult este nevoie de acele valori creștine ale iubirii aproapelui, sau cel puțin a respectului față de aproape, păstrând, evident, caracterul laic al statului”, a afirmat Nicușor Dan.
Totodată, președintele a amintit că PNȚ a promovat moralitatea, responsabilitatea, loialitatea față de statul român și demnitatea în viața politică. Discursul a avut loc sâmbătă, la evenimentul organizat pentru marcarea a 100 de ani de la înființarea Partidului Național Țărănesc.
Sursa: Realitatea