Incendiu la Psihiatria Spitalului Județean Reșița: 16 evacuați

VN VoiceNews 27 octombrie 2026 1 min. de citit
Incendiu la Psihiatria Spitalului Județean Reșița: 16 evacuați

Un incendiu a izbucnit marți dimineață, în jurul orei 05:20, într-un salon al Secției de Psihiatrie a Spitalului Județean de Urgență Reșița. 16 pacienți au fost evacuați, iar o pacientă a fost rănită în urma focului produs la etajul al doilea al Staționarului 2.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Caraș-Severin a transmis că flăcările și fumul gros au apărut într-un salon și au alertat imediat cadrele medicale. Personalul a activat procedurile de urgență, iar pacienții au fost scoși rapid din zona de pericol.

Pompierii Detașamentului Reșița au intervenit cu 19 militari, trei autospeciale de stingere, o autospecială de salvare de la înălțime și o ambulanță SMURD. La fața locului au ajuns și trei echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean.

Potrivit ISU Caraș-Severin, intervenția rapidă a personalului medical a permis evacuarea celor 16 pacienți aflați pe secție. O pacientă a suferit arsuri și a fost preluată de ambulanța SMURD pentru îngrijiri medicale.

Pompierii au stins incendiul după ce focul a ars un pat dintr-un salon. Primele date indică drept cauză probabilă fumatul în locuri nepermise.