Cinci țări europene vor reprezenta Europa la negocierile despre Ucraina
Franța, Germania și Regatul Unit vor face parte din echipa care va reprezenta Europa la viitoarele tratative privind Ucraina, a anunțat vineri un responsabil european. Polonia, Italia și reprezentanți ai Comisiei Europene și ai Consiliului European completează formatul, validat la summitul informal de la Dublin.
Responsabilul european a precizat că șefii de stat și de guvern din Uniunea Europeană au aprobat această formulă în timpul reuniunii din capitala Irlandei. Liderii au stabilit și că discuțiile trebuie să rămână separate de arhitectura de securitate a Europei.
Președintele Nicușor Dan a spus la Dublin că Europa trebuie să participe la aceste negocieri, dar doar în legătură cu războiul din Ucraina. „Aceste discuții nu trebuie să aibă de a face cu arhitectura de securitate a Europei, ci doar strict cu războiul din Ucraina”, a afirmat el după reuniunea informală a Consiliului European.
Potrivit lui, la Dublin a existat și o discuție mai generală despre securitate, legată de războiul din Ucraina și de negocierile recente. Șeful statului a spus că România își menține poziția privind Marea Neagră și interesul de a o proteja prin mijloace militare, diplomatice și de informații.
Kremlinul a declarat vineri că Rusia ar fi deschisă ideii ca țările europene să participe la convorbirile de pace, dacă sunt pregătite să contribuie la proces. Cancelarul german Friedrich Merz a respins această abordare și a numit comentariile Moscovei „același vechi joc”.
„Nu vor exista discuții despre Ucraina fără Ucraina și discuții despre Europa fără Europa. Mai mult, nu este nicio nevoie de discuții despre arhitectura de securitate europeană. Avem deja așa ceva”, a declarat Merz în fața jurnaliștilor, la Dublin.
Șefa diplomației europene, Kaja Kallas, a spus că solicitările Rusiei privind arhitectura securității europene pot devia atenția de la nevoia unei încetări a focului în Ucraina. Premierul leton Andris Kulbergs a descris aceste discuții drept „o capcană”.
Joi, la Dublin, lideri din Polonia, țările baltice și statele nordice au avertizat asupra unor eventuale discuții cu SUA sau Rusia despre arhitectura securității europene, au spus un diplomat și o oficialitate europeană. Liderii a 40 de țări europene reuniți la summitul Comunității Politice Europene au semnat o declarație prin care arată că orice chestiune ce afectează securitatea europeană trebuie decisă cu implicarea europenilor.
Reprezentanți ai Regatului Unit, Germaniei, Italiei și UE au participat în această săptămână la discuțiile ruso-americane de la Abu Dhabi. Atât Moscova, cât și Kievul au vorbit despre unele progrese, dar nu au apărut semnale pozitive în chestiuni esențiale, inclusiv cea a teritoriului.