Două femei au murit într-un accident pe DN 7, la Lazaret
Două femei, de 50 și 72 de ani, au murit, iar un tânăr de 21 de ani a fost rănit într-un accident produs în noaptea de joi spre vineri pe DN 7, în apropierea localității Lazaret. Poliția și Inspectoratul pentru Situații de Urgență Sibiu au transmis vineri dimineața primele date despre accident.
Potrivit cercetărilor preliminare, femeia de 50 de ani, din județul Vâlcea, conducea un autoturism pe direcția Sibiu – Râmnicu Vâlcea. La kilometrul 240+900 de metri, din cauze care urmează să fie stabilite, a intrat pe contrasens și s-a izbit de un ansamblu TIR condus de un bărbat de 30 de ani, din București.
În urma impactului, autoturismul a fost proiectat într-o altă mașină care circula pe aceeași direcție, Sibiu – Râmnicu Vâlcea.
Șoferița și pasagera de 72 de ani, ambele din județul Vâlcea, au murit la locul accidentului. Un alt pasager din aceeași mașină, un tânăr de 21 de ani, tot din Vâlcea, a fost rănit și dus la spital.
ISU Sibiu a precizat că salvatorii au fost chemați în jurul orei 01:00, iar în accident au fost implicate opt persoane. La sosirea echipajelor, cele două femei erau în stop cardiorespirator, iar una dintre ele era încarcerată.
Medicul a declarat decesul ambelor victime după ce manevrele de resuscitare nu au avut rezultat. Pentru gestionarea intervenției, autoritățile au activat Planul Roșu, apoi l-au dezactivat.
La fața locului au ajuns două echipaje SMURD, trei ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean, dintre care una cu medic, o autospecială de descarcerare și una de stingere. În sprijin au intervenit și salvatori din cadrul ISU Vâlcea, cu un echipaj SMURD, o autospecială de descarcerare și una de stingere.