Papa Leon a fost diagnosticat cu adenocarcinom pulmonar
Vaticanul a anunțat că Papa Leon a fost diagnosticat cu adenocarcinom pulmonar, după o intervenție chirurgicală efectuată marți la spitalul Gemelli din Roma. Medicii i-au extirpat lobul inferior al plămânului drept.
Suveranul pontif, în vârstă de 71 de ani, fusese internat marți pentru o operație de îndepărtare a unei formațiuni descoperite la plămân în urma unui control medical recent. Intervenția a durat aproximativ 90 de minute și s-a încheiat fără complicații, a transmis Vaticanul.
Potrivit comunicatului difuzat de Biroul de Presă al Sfântului Scaun, semnat de dr. Luigi Carbone și profesorul Stefano Margaritora, medicii au folosit o tehnică video-asistată pentru a obține „o rezecție radicală”.
„Pentru a asigura o rezecție radicală, lobul inferior al plămânului drept a fost extirpat folosind o tehnică video-asistată”, se arată în documentul citat de Vatican.
Medicii au precizat că analiza țesutului prelevat în timpul operației a confirmat diagnosticul suspectat înainte de intervenție. „O examinare histologică intraoperatorie a confirmat diagnosticul de adenocarcinom pulmonar, așa cum se suspectase în urma examinărilor preoperatorii”, au declarat aceștia.
După operație, Papa s-a trezit în condiții normale și se odihnește în salonul său de spital. Vaticanul spusese anterior că el urma să rămână internat aproximativ o săptămână pentru recuperare.
Sursa: Digi24