Sharon Jacks a rămas fără ambele picioare după o amputare greșită
Sharon Jacks, o femeie de 74 de ani din Statele Unite, a dat în judecată un spital din Ohio după ce medicii i-au amputat piciorul stâng, deși intervenția fusese programată la piciorul drept. Patru luni mai târziu, ea a fost operată din nou și a rămas fără ambele picioare.
Jacks trebuia să suporte o amputare sub genunchi la piciorul drept, după ce fusese diagnosticată cu o formă de cancer de piele. Operația a avut loc la Selby General Hospital din Ohio, unde medicii i-au îndepărtat însă piciorul stâng, cel care nu trebuia amputat.
Femeia, fostă militară și acum pensionară, a pierdut astfel membrul sănătos. Ulterior, la patru luni distanță, a ajuns într-o altă unitate medicală, unde chirurgii i-au amputat și piciorul drept, afectat de cancer și vizat de intervenția inițială.
Potrivit informațiilor din dosar, echipa chirurgicală a făcut de două ori verificările preoperatorii. Chiar și așa, piciorul greșit a fost amputat, deși au existat mai multe momente în care eroarea putea fi observată și corectată.
Spitalul din Ohio a recunoscut ulterior că incidentul putea fi evitat și că nu au fost respectate procedurile obișnuite de siguranță pentru intervențiile chirurgicale.
„Persoanele implicate au fost trase la răspundere pentru acțiunile lor și nu mai ocupă funcțiile respective. Suntem profund întristați de ceea ce s-a întâmplat”, a transmis spitalul.
Sharon Jacks susține că a rămas cu o dizabilitate permanentă și că a suferit leziuni fizice, dureri și suferință emoțională după cele două operații. Ea spune că pierderea ambelor picioare i-a afectat și capacitatea de a se bucura de viață și i-a generat cheltuieli medicale suplimentare.
Femeia și soțul ei au depus la începutul lunii septembrie 2026 o acțiune în instanță, în comitatul Washington, Ohio, împotriva Selby General Hospital și a personalului medical și chirurgical. Cei doi acuză spitalul de neglijență gravă și conduită imprudentă și susțin că amputarea membrului greșit a încălcat procedurile de siguranță.
Sharon Jacks cere despăgubiri pentru prejudiciile suferite.
Sursa: Adevărul