Arnaud Denis a fost eutanasiat la 43 de ani, în Belgia

VN VoiceNews 23 septembrie 2026 1 min. de citit
Arnaud Denis a fost eutanasiat la 43 de ani, în Belgia

Actorul și regizorul francez Arnaud Denis a fost eutanasiat marți, la Namur, în Belgia, la vârsta de 43 de ani. Informația a fost anunțată de avocatul său, Philippe Courtois.

Denis a ajuns să ceară eutanasia după ce a rămas cu o dizabilitate severă în urma unei intervenții pentru o hernie inghinală. În 2023, medicii i-au montat o proteză din polipropilenă, iar după operație el a spus că a trăit cu dureri insuportabile.

Potrivit lui Philippe Courtois, actorul s-a consultat cu trei medici din Namur înainte de decizie. Avocatul a spus că „corpul său nu-l mai ajuta” și că acesta „pierduse controlul asupra lui”.

Curtois a adăugat că moartea lui Arnaud Denis a venit după luni de suferință intensă. El a precizat că durerile au fost consecința problemelor apărute după intervenția chirurgicală.

Operația i-a provocat numeroase efecte secundare, iar în aprilie 2024 actorul a mers în Statele Unite pentru o nouă intervenție, prin care i-a fost îndepărtat implantul. Ulterior, a fost diagnosticat cu encefalomielită mialgică.

Denis a spus la începutul anului 2026 că nu mai putea ieși din casă și că nu mai avea viață socială. „Nu mai am nimic din ceea ce înseamnă demnitatea vieții unui om”, a declarat el într-un interviu. „Trăiesc ca un bolnav de cancer în fază terminală. Medicii nu mai au ce să-mi ofere”, a mai spus actorul.

Tot la începutul acestui an, el a explicat că vedea eutanasia drept singura cale de a-și opri suferința. „Un om știe în adâncul sufletului când este condamnat”, a afirmat Arnaud Denis.

Pe 18 martie, actorul a fost internat într-o secție de îngrijiri paliative dintr-un spital belgian, în așteptarea aprobării cererii sale de eutanasie.

Sursa: Digi24