Ion C. Brătianu, omul care a pus bazele României moderne
Ion C. Brătianu a fost unul dintre întemeietorii României moderne și ai dinastiei politice Brătianu, care a condus țara aproape un secol. Istoricul Ioan Scurtu a vorbit despre rolul său în formarea statului român, despre negocierile cu Rusia și Austro-Ungaria și despre aducerea lui Carol în țară.
Potrivit lui Ioan Scurtu, Brătianu s-a născut în 1821, anul revoluției lui Tudor Vladimirescu, și a participat la Revoluția de la 1848 din Țara Românească. După înăbușirea mișcării, a plecat în exil la Paris, unde generația pașoptistă a trecut de la idealism la o strategie politică europeană.
Istoricul a spus că această schimbare a dus la introducerea „problemei Principatelor Române” pe agenda diplomației europene, după Războiul Crimeii și Conferința de Pace din 1856. Atunci, marile puteri au acceptat organizarea adunărilor ad-hoc în Moldova și Muntenia, iar ambele au cerut Unirea sub un principe străin dintr-o familie domnitoare europeană și de religie creștină.
Brătianu a sprijinit apoi aducerea lui Alexandru Ioan Cuza pe tron, dar a lucrat și pentru detronarea lui. Ioan Scurtu a amintit că domnia lui Cuza, de șapte ani, a adus reforme importante, însă opoziția politică a crescut, iar liderii vremii au format ceea ce Dimitrie Bolintineanu a numit „monstruoasa coaliție”.
După înlăturarea lui Cuza, Brătianu a primit misiunea de a găsi un domnitor străin pentru Principatele Unite, numite România din 1862. A încercat mai întâi în Belgia, la Filip de Flandra, apoi a mers la Paris și a discutat cu Napoleon al III-lea, care a recomandat familia de Hohenzollern-Sigmaringen.
Ioan Scurtu a relatat că Brătianu a vorbit cu Karl Anton de Hohenzollern, iar acesta l-a recomandat pe fiul său Carol. Cei doi au venit incognito în România, pe tren și apoi pe Dunăre, iar la Orșova Brătianu l-a salutat pe Carol ca pe viitorul domnitor al țării.
Carol a depus jurământul la 10 mai și a rostit doar cuvântul „Jur”, fiindcă nu știa limba română. Potrivit istoricului, a început astfel cea mai lungă domnie din istoria României, până în septembrie 1914.
Relația dintre Brătianu și Carol I a fost tensionată la început, a spus Ioan Scurtu. Regele cerea disciplină și ordine, iar miniștrii ajungeau adesea cu întârziere. Carol a închis chiar porțile Palatului la ora fixată pentru audiențe, ca să nu mai intre întârziații.
În iulie 1870, războiul franco-prusac a schimbat raportul de forțe. Politicienii români, printre care și Brătianu, au susținut Franța, iar Carol a trimis o telegramă de felicitare regelui Prusiei. Au urmat manifestații la București și tentativa de răsturnare a lui Carol din august 1870, pusă la cale de Candiano-Popescu.
Brătianu a fost arestat, apoi eliberat după câteva zile. Procesul s-a încheiat cu achitarea tuturor inculpaților, spre nemulțumirea regelui. După înfrângerea Franței și proclamarea Imperiului German în ianuarie 1871, Carol a impus guvernul conservator condus de Lascăr Catargiu, iar liberalii s-au reorganizat în 1875.
Ioan Scurtu a spus că meritul principal al lui Brătianu a fost organizarea liberalilor și aducerea lor la guvernare. A urmat o guvernare de 12 ani, cu o scurtă întrerupere în 1881, perioadă pentru care Brătianu a primit porecla „Viziru”.
Istoricul a arătat că decizia esențială a lui Brătianu a fost alianța cu Rusia în războiul pentru independență. La Livadia, el a discutat cu țarul și cu Aleksandr Mihailovici Gorceakov, iar la 4 aprilie 1877 Mihail Kogălniceanu a semnat convenția care permitea trecerea trupelor ruse prin România.
După trecerea Prutului de către armata rusă, artileria otomană a bombardat orașele românești de la Dunăre. La 9 mai, Mihail Kogălniceanu a declarat în Parlament că „suntem independenți”, iar la 1 iulie 1878 Independența României a fost recunoscută la Congresul de la Berlin.
Brătianu a murit în 1891, după ce și-a pregătit fiii pentru viața politică și i-a trimis la studii la Paris. Ioan Scurtu a spus că el a lăsat în urmă un Partid Național Liberal puternic și o linie de guvernare care a marcat statul român modern.
Sursa: Adevărul
