Uber, obligată să plătească 40 de milioane de dolari unei familii
Uber a fost obligată să plătească 40 de milioane de dolari familiei lui Emily Normandin-Parker, o femeie de 23 de ani ucisă pe o autostradă din California. Decizia a venit după un arbitraj legat de incidentul din 12 august 2023, când un șofer al companiei ar fi lăsat-o pe marginea drumului.
Potrivit documentelor judiciare, Emily Normandin-Parker comandase o cursă Uber pentru a se întoarce acasă împreună cu o prietenă. În timpul drumului, prietena ei s-a simțit rău și a vomitat în mașină.
Părinții tinerei spun că șoferul a tras pe dreapta pe autostradă și le-a obligat pe cele două femei să coboare, deși ambele erau în stare de ebrietate. La scurt timp după ce au fost lăsate pe marginea drumului, Normandin-Parker a fost lovită mortal de un alt vehicul.
Uber a susținut că șoferul era colaborator independent și că firma nu răspunde pentru acțiunile lui. Compania a transmis că arbitrul a greșit când a stabilit răspunderea juridică a Uber pentru acest caz.
„Emily a făcut tot ceea ce Uber le spune pasagerilor să facă – a luat decizia responsabilă de a nu conduce și am avut încredere că Uber o va duce acasă în siguranță”, au declarat părinții tinerei, absolventă a Universității din California, Los Angeles. „Această încredere a costat-o viața pe fiica noastră”, au adăugat ei.
Judecătorul Richard Stone a dispus plata sumei către părinții lui Normandin-Parker după o procedură de arbitraj care a durat cinci zile, potrivit firmei de avocatură Panish, Shea, Ravipudi, care a reprezentat familia. Arbitrajul este o formă alternativă de soluționare a litigiilor, în afara instanței, cu ajutorul unui arbitru calificat.
Avocații familiei au spus că șoferul, Vu Tran, nu a cerut ajutor pentru cele două femei după ce le-a lăsat pe autostradă. Ei afirmă că acesta a tras pe dreapta pentru a suna la Uber și pentru a cere companiei să-i perceapă lui Normandin-Parker o taxă de curățare a mașinii.
Judecătorul Stone a spus că Tran a arătat „mult mai multă preocupare pentru mașina sa nouă decât pentru pasagerele sale”. El a adăugat că șoferul ar fi putut ieși de pe autostradă și le-ar fi putut lăsa pe femei într-un loc sigur.
Firma de avocatură care a reprezentat familia a mai spus că Uber propusese inițial o înțelegere de 10 milioane de dolari, cu condiția ca părinții să nu vorbească despre incident. Aceștia au refuzat oferta.
Sursa: HotNews