Băiețel de 5 ani din Peoria a murit după ce a fost uitat în mașină

VN VoiceNews 17 septembrie 2026 2 min. de citit
Băiețel de 5 ani din Peoria a murit după ce a fost uitat în mașină

Un băiețel de cinci ani din Peoria, Arizona, a murit la spital după ce a fost găsit fără suflare într-un autoturism, duminică după-amiază. Părinții lui, Anca și Mihail Sabo, de origine română, au fost arestați și acuzați de omor prin neglijență și abuz asupra minorului.

Poliția spune că Theo a fost descoperit de mamă în mașina familiei, parcată aproape de locuință. Rudele l-au scos din vehicul înainte de sosirea echipajelor de intervenție și au început manevrele de resuscitare, potrivit Arizona’s Family și ABC 15 Arizona.

Copilul a fost dus de urgență la spital, dar medicii nu i-au putut salva viața.

Ancheta preliminară arată că familia s-a întors acasă în jurul orei 13:00, după botezul altui copil. Părinții au observat lipsa lui Theo abia la ora 15:56, la aproape trei ore după sosire, și au început să-l caute. L-au găsit apoi în mașină, fără suflare.

Potrivit anchetatorilor, mama i-ar fi cerut tatălui să ducă băiatul în casă. Avocatul familiei susține însă că tatăl i-ar fi dat sarcina fiului lor de 14 ani, iar adolescentul a declarat ulterior în instanță că nu își amintește să fi primit această solicitare.

Cei doi părinți au ajuns luni în fața judecătorului, iar mama a izbucnit în plâns în timpul audierilor.

Avocatul familiei a descris cazul drept „un accident sfâșietor” și a spus că acuzațiile sunt prea dure. „A sunat la 911, a încercat să-și salveze copilul, a cooperat cu anchetatorii. Nu vorbim despre persoane care încearcă să fugă de responsabilitate”, a declarat avocata.

Judecătorul a stabilit o cauțiune de 150.000 de dolari pentru fiecare părinte și le-a interzis să comunice între ei. Totodată, părinții au primit permisiunea să își vadă ceilalți copii doar sub supraveghere strictă.

Vecinii, care au refuzat să apară în fața camerelor, au descris familia ca fiind „foarte drăguță” și au spus că nu cred că părinții ar fi acționat intenționat.

Sursa: Adevărul